Taissis Concept – Pansamente ingrijirea plagii, comprese bloc operator

Prezentare Plagi

 Alegerea pansamentului adecvat pentru îngrijirea plăgii – aspecte generale

Termenul de pansament se referă la ansamblul materialelor utilizate pentru acoperirea, protejarea și favorizarea vindecării unei plăgi. În general, un pansament este alcătuit din mai multe ”straturi”: un strat care este în contact cu plaga, denumit și pansament primar (ex. compresă impregnată), dacă este cazul, altul intermediar (cu rol de absorbție) și un strat exterior, denumit și pansament secundar (ex. comprese din tifon), cu rol de protecție.

Înainte de aplicarea oricărui pansament pe o plagă, ar trebui să se răspundă la următoarele întrebări:

  • Care este acțiunea pansamentului?
  • Când trebuie utilizat pansamentul?
  • Pansamentul prezintă contraindicații?
  • Este cunoscută metoda de aplicare a pansamentului?
  • Este necesară aplicarea unui pansament secundar ? Daca da, ce pansament este potrivit?

Tipuri de produse folosite pentru realizarea pansamentelor

1. Comprese sterile din tifon sau nețesut

Sunt recomandate, ca pansament primar, pentru protecția și îngrijirea plăgilor în oricare fază a vindecării, sau ca pansament secundar, în combinație cu alte tipuri de produse (vezi mai jos). De asemenea, pot fi folosite pentru curățarea plăgilor (de exemplu, în combinație cu ser fiziologic). După aplicare, de regulă acestea sunt fixate cu benzi adezive tip leucoplast.

Compresele din tifon sunt alcătuite din bumbac 100%, iar compresele din nețesut, dintr-un material special (combinație între vâscoză și poliester) și sunt sterilizate prin metode validate.

Datorită proprietăților materialelor și a modului de prezentare, acestea nu eliberează fire în plagă, absorb o mare cantitate de fluide, fiind foarte bine tolerate.

Atunci când sunt folosite ca pansament primar (în contact cu plaga), din cauza impregnării cu exudat și/sau alte fluide, este posibil să adere la plagă și, atunci când sunt îndepărtate (schimbate) să provoace durere pacientului și să traumatizeze noile țesuturi formate în plagă. Ca atare, înainte de îndepărtare, acestea ar trebui impregnate (umezite) cu ser fiziologic.

2. Produse neaderente la plagă

Așa cum se aratat, dacă un pansament aderă la plagă (se ”lipește” de aceasta), influențează în mod negativ procesul de vindecare și cauzează disconfort pacientului – durere la îndepărtare, cu ocazia schimbării.

În general, produsele neaderente la plagă asigură și mediul umed favorabil vindecării plăgii. Suprafața uscată (caz în care se formează crusta) nu numai că împiedică aportul de nutrienți și a macrofagelor în plagă, dar împiedică și abilitatea celulelor de a migra pe suprafața plăgii. Celulele epiteliale au nevoie de un strat de mediu umed pentru a migra și a se răspândi. Mediul umed este asigurat prin controlul exudatului și al umezelii.

Produse neaderente la plagă neabsorbante sau cu capacitate mică de absorbție

2.1. Pansamente grase sterile 

Sunt recomandate, ca pansament primar, pentru îngrijirea plăgilor acute și cronice în fazele de granulație și de epitelizare ale vindecării. Ca pansament secundar (pentru acoperire) se pot folosi compresele sterile din tifon sau nețesut (vezi mai sus). După aplicare, de regulă acestea sunt fixate cu benzi adezive tip leucoplast.

Pansamentele grase sunt alcătuite dintr-o plasă din bumbac, impregnată cu o bază neutră (combinație între vaselină și parafină), având folii de protecție pe ambele fețe.

Beneficii:

  • Asigură mediul umed, favorabil vindecării plăgii
  • Îndepărtarea de pe plagă este nedureroasă
  • Ușor de aplicat, mai ales în cazul plăgilor din zonele speciale ale corpului (de exemplu, pliurile anatomice)
  • Pot fi menținute pe plagă 1- 2 zile, în funcție de evoluția vindecării.

2.2. Pansamente sterile cu hidrocoloid   

Sunt recomandate, ca pansament primar, pentru îngrijirea plăgilor acute și cronice în fazele de exudativă, granulație și de epitelizare ale vindecării. Ca pansament secundar (pentru acoperire) se pot folosi compresele sterile din tifon sau nețesut (vezi mai sus). După aplicare, de regulă acestea sunt fixate cu benzi adezive tip leucoplast.

Pansamentele cu hidrocoloid sunt alcătuite dintr-o plasă din poliester, impregnată cu particule de hidrocoloid dispersate într-o bază din parafină, având folii de protecție pe ambele fețe.

Beneficii:

  • Asigură mediul umed în toate fazele procesului de vindecare a plăgii
  • Absorb excesul de exudat
  • Îndepărtarea de pe plagă este nedureroasă
  • Ușor de aplicat, mai ales în cazul plăgilor din zonele speciale ale corpului (de exemplu, pliurile anatomice)
  • Pot fi menținute pe plagă 2- 4 zile, în funcție de evoluția vindecării.

Produse absorbante neaderente la plagă

2.3. Pansamente sterile din poliuretan cu silicon

Sunt recomandate, ca pansament primar, pentru îngrijirea plăgilor exudative (ex. escare de decubit, ulcere de gambă) și al plăgilor în faza de epitelizare a vindecării, în special pentru plăgile cu pielea peri-lezională sensibilă.

Sunt disponibile în două variante:

  • Fără margine adezivă:
  • Un strat discontinuu din silicon, neaderent, în contact cu plaga
  • Un strat absorbant din poliuretan
  • Un strat exterior impermeabil la bacterii, permeabil la vapori.
  • Cu margine adezivă: aceeași structură ca mai sus, la care se adaugă margini adezive din silicon.

Aceste produse nu necesită pansament secundar. După aplicare, pansamentele fără margini adezive, de regulă sunt fixate cu benzi adezive tip leucoplast, pansamentele cu margini adezive nu necesită fixare suplimentară.

Beneficii:

  • Asigură mediul umed favorabil vindecării plăgii
  • Previn infectarea plăgii, deoarece filmul de poliuretan semi-permeabil acționează ca o barieră pentru lichide și microorganisme
  • Asigură un control foarte eficient al cantității de exudat, eliminând riscul de macerare a pielii peri-lezionale
  • Îndepărtarea de pe plagă este nedureroasă
  • Ușor de aplicat, nu necesită produse suplimentare
  • Pot fi menținute pe plagă până la 7 zile, în funcție de cantitatea de exudat absorbită și de evoluția vindecării.

2.4. Pansamente sterile din poliuretan cu hidrocoloid     

Sunt recomandate, ca pansament primar, pentru îngrijirea plăgilor exudative (ex. escare de decubit, ulcere de gambă) și al plăgilor în faza de epitelizare a vindecării, în special pentru plăgile cu pielea peri-lezională sensibilă.

Sunt disponibile în două variante:

  • Fără margine adezivă:
  • Un strat discontinuu din hidrocoloid, neaderent, în contact cu plaga
  • Un strat absorbant din poliuretan
  • Un strat exterior impermeabil la bacterii, permeabil la vapori.
  • Cu margine adezivă: aceeași structură ca mai sus, la care se adaugă margini adezive din poliuretan.

Aceste produse nu necesită pansament secundar. După aplicare, pansamentele fără margini adezive, de regulă sunt fixate cu benzi adezive tip leucoplast, pansamentele cu margini adezive nu necesită fixare suplimentară.

Beneficii:

  • Asigură mediul umed favorabil vindecării plăgii
  • Previn infectarea plăgii, deoarece filmul de poliuretan semi-permeabil acționează ca o barieră pentru lichide și microorganisme
  • Asigură un control foarte eficient al cantității de exudat, eliminând riscul de macerare a pielii peri-lezionale
  • Îndepărtarea de pe plagă este nedureroasă
  • Ușor de aplicat, nu necesită produse suplimentare
  • Pot fi menținute pe plagă până la 7 zile, în funcție de cantitatea de exudat absorbită și de evoluția vindecării
  • Forme speciale pentru zona sacrală sau pentru călcâi (special pentru piciorul diabetic)
  • Adezivitate optimă, astfel încât este exclusă contaminarea plăgii (în special a escarei de decubit) de diferite fluide (ex. în cazul incontinenței).

3. Produse pentru primul ajutor în cazul arsurilor minore

3.4. Spray/plic cu hidrogel steril pentru arsuri      

Sunt recomandate, pentru primul ajutor în cazul arsurilor minore, superficiale (ex. arsuri solare, arsuri casnice minore).

Produsele conțin hidrogel steril cu mentol.

Beneficii: Aplicarea hidrogelului pe arsură:

  • Reduce senzația de durere
  • Scade edemul (roșeața)
  • Răcirea arsurii cu apă nu mai este necesară deoarece evaporarea progresivă a moleculelor de apă din hidrogel permite absorbția caloriilor prin transfer de căldură
  • Ușor de folosit; miros proaspăt de mentol
  • Ideale pentru folosirea în caz de nevoie, în timpul excursiilor, drumețiilor sau la plajă.

Consultanta

Dupa transmiterea solicitarii, veti fi contactat de catre un consultant.

Solicitari online

Telefon
0248 512 830
Email
office@taissis.ro
ro_RORO
Call Now Button